Paradox

În catedrala asta ţi-aş striga
violet
Că libertatea nu există
Că rodul pântecului cade
asurzitor
Şi prima palmă îmi frânge femeia
din carnea mea
Fiecare bătrân uitat e un  cavou
stradal
Pe care îl miluieşti cu privirea
până la primul colţ
Moralitate până la
gândul negru
În catedrala asta se moare încet
pe tăcute
Şi nimeni
Nimeni
Nu strânge adânc cioburile în palme