Tu

Fiecare dimineaţă a lumii îmi naşte

Copii albi

Poemul acela nesfârşit despre cine sunt

Braţele acelea calde cu care mă îmbrac în visul cu tine

Dimineaţa aş putea alerga desculţă

Şi tot ce ce nu sunt aş putea privi

Cu un binoclu de argint în care viitorul e relativ

Totul depinde de zarul din mâinile mele mici

Cred că

În fiecare viaţă a dimineţii mele

Te-aş căuta până

Am redeveni unul

Din când în când

Am să mă rătăcesc copilă

Până ai să-mi atingi ochii

Paradox

În catedrala asta ţi-aş striga
violet
Că libertatea nu există
Că rodul pântecului cade
asurzitor
Şi prima palmă îmi frânge femeia
din carnea mea
Fiecare bătrân uitat e un  cavou
stradal
Pe care îl miluieşti cu privirea
până la primul colţ
Moralitate până la
gândul negru
În catedrala asta se moare încet
pe tăcute
Şi nimeni
Nimeni
Nu strânge adânc cioburile în palme

24 de ore

Ai să-mi fii fluture
Singura-mi iubire care asfinţeşte
după o zi
Castelul acela în care ne jucam
copiii zilei de mâine
E plin de paşii noştri şi de visurile
care s-au împlinit de rând
Douăzeci şi patru de idei roşii
prăfuite
De o foame care mă frânge până
la ultimul os
Mi-e sete de tot ce eşti tu
de tot ce sunt eu
În singurele 24 de ore
Pe care le-a dăruit Dumnezeu
omenirii

Remember me

Remember me
Tatuajul dintre sânii mei albi
Îţi zâmbeşte că începuturile
Sunt calde şi albe
Ca un nou-născut al cuvintelor
Totul are un sens al femeii
Care îşi simte ultimul sărut
Damnat
Toate câte au fost şi încep să fie
plâng
Remember me
Eşti ultima mea teamă
Că mâine n-am să-ţi mai nasc
îngeri

Astăzi

Astăzi nu m-am născut şi nu am scris
Despre Dumnezeu, femeie, prejudecăţi şi absolut
Astăzi nu mi-am măsurat sufletul cu privirea
Mă voi găsi mâine
Şi am să încep să trăiesc amintirile de luni cu sete
Şi ploile
Pe ele am să le îmbrăţişez femeie
Ca pe ultima dimineaţă înainte de a mă naşte
Am să te caut
Şi am să-ţi povestesc legenda
noastră cu miros de clementine

Curgere

Îmi nesfârşeşti privirea
Când mi-e dimineaţă de tine
de noi de dor de dor
vei avea nevoie de-o scară albă să-mi atingi eternitatea
prelinsă de pe buzele de catifea roşie
nu-i aşa că vinul mâinilor noastre
arde dulce în singurul templu în care ne naştem din nectar
mi-e dimineaţă de tine
când îmi nesfârşeşti privirea

Solar

Vezi tu

îngerii care ne privesc de după colţul norilor

roşesc privindu-ne îngemănarea vibrantă

încălzirea asta  globară a buzelor

 va topi frigul foamea frica

vom naşte al dorului blând mister

 cuvinte lipite de adânc

şoptesc  balade albe

ştiu

vom reclădi Universul

cu-atâtea răspunsuri scrise

pe retină